Unul dintre cei mai mari cântăreți ai lumii, pe scena Operei Naționale București

Unul dintre cei mai mari cântăreți ai lumii, pe scena Operei Naționale București
Publicat: 14/06/2014, 12:52

Tenorul Marcello Giordani este invitat permanent al celor mai prestigioase scene de concert și opere din lume, incluzând Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc.

În concertul de marți, alături de invitatul special vor cânta și tineri soliști care s-au remarcat în masterclassul pe care Marcello Giordani l-a susținut, timp de trei zile, la Opera bucureșteană, precum și participanți la Concursul Internațional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, ediția I, când maestrul a fost membru al juriului.

Își dă concursul Orchestra Operei Naționale București dirijată de maestrul Iurie Florea. Din program vor face parte cele mai frumoase arii și duete din opere precum „La traviata”, „Carmen”, „Tosca”, „Boema”, „Paiațe” și „Turandot”.

Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Operei Naționale București, zilnic între orele 9.00 și 13.00, dar și între 15.00 și 19.00, sau online, de la adresa tickets.operanb.ro.

Recunoscut ca un artist extraordinar de versatil, Marcello Giordani are un repertoriu ce cuprinde o largă și diversă paletă de roluri, acoperind de la eroii bel cantoului din operele lui Gaetano Donizetti și Vicenzo Bellini până la cele mai dramatice partituri ale lui Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini.

Tenorul și-a construit o carieră internațională extraordinară, lucrând cu cei mai importanți dirijori printre care Daniele Gatti, James Levine, Zubin Mehta, Antonio Pappano și Sir Georg Solti. Invitat periodic al Metropolitan Opera din New York, scenă pe care și-a făcut debutul în anul 1993, a putut fi urmărit în producții precum „Madama Butterfly”, „La Gioconda”, „La Bohème”, „Simon Boccanegra”, „Carmen”, „Un ballo in maschera”, „Ernani”, „Turandot”, „Roméo et Juliette”, „Manon Lescaut”, „Lucia di Lammermoor”, „Madama Butterfly” și „La fanciulla del West”.

Marcello Giordani și-a făcut debutul pe scenă în rolul Ducelui de Mantua din „Rigoletto”, la Spoleto – Italia (1986), debutul pe continentul american cu rolul Nadir din „Les pêcheurs de perles” („Pescuitorii de Perle”), debutul pe scena Teatrului alla Scala cu rolul Rodolfo din „La Boheme” (1988) și debutul la Metropolitan Opera cu rolul Nemorino din „L’Elisir d’amore” („Elixirul Dragostei”), în 1993.

Pe DVD-uri poate fi văzut în producția spectacolului „Madama Butterfly” (rolul Pinkerton), în regia lui Franco Zefirelli – 2004, montare filmată pe scena Arenei din Verona, și în rolul lui Rodolfo din „La Boheme” din anul 2005 de la Opernhaus Zürich, înregistrat de casa britanică EMI.

În anul 2010, Marcello Giordani a înființat fundația ce-i poartă numele, cu scopul de a ajuta tinerii cântăreți de operă aflați la începutul carierei. Prima ediție a concursului de canto „Marcello Giordani” s-a ținut în Sicilia în anul 2011.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Maghiarii AU PRIMIT INTERZIS chiar în România. Decizia drastică luată chiar astăzi, 20 MAI
Tragedia peste care Alin Oprea nu poate să treacă. A pierdut cea mai dragă persoană
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×